CCOC pentru toți – Studenți cu dizabilități
Pentru Colegi
Studenții cu dizabilități sunt colegi cu aceleași aspirații, interese și dorințe de a reuși ca oricare alt student. Uneori însă, se pot confrunta cu bariere invizibile — fie în accesul la informație, fie în participarea la activități, fie în gestionarea ritmului universitar. Sprijinul între colegi nu înseamnă intervenție, ci prezență, respect, atenție și deschidere. Relațiile sănătoase și climatul incluziv dintr-o grupă sau dintr-o comunitate studențească au un impact direct asupra bunăstării tuturor.
Cum poți fi un sprijin pentru colegii cu dizabilități?
1. Întreabă, nu presupune
Fiecare persoană are propriul mod de a funcționa. Chiar dacă doi colegi au aceeași dizabilitate, nevoile lor pot fi complet diferite. Când nu știi ce să faci: întreabă simplu, cu respect: „Cu ce pot să te ajut? Ai nevoie de ceva anume?”. Această întrebare: arată respect, lasă libertate de alegere, nu presupune că știi mai bine decât persoana însăși.
2. Evită etichetele și glumele despre dizabilitate
Chiar și atunci când sunt făcute „în glumă” sau „fără intenție”, etichetele pot răni, pot crea distanță și pot descuraja participarea.Limbajul contează.
În loc de: „Ești prea sensibil.”, „Nu pare că ai o problemă.”, „Ooo, privilegiu la examen!”, alege formulări ca: „Spune-mi dacă pot contribui cu ceva.”, „Ce ai avea nevoie pentru seminar/examen?”, „E ok dacă ai un ritm diferit.”
Limbajul inclusiv transmite că fiecare student este binevenit, indiferent de modul în care funcționează.
3. Fii aliat, nu „salvator”
Sprijinul real înseamnă: să fii disponibil; să fii empatic; să oferi informații sau suport doar când ți se cere. A fi aliat înseamnă: să recunoști nevoile celuilalt fără a-l infantiliza; să respecți autonomia și limitele; să nu preiei controlul în locul persoanei.
A fi „salvator” poate însemna: a decide tu ce e mai bine pentru coleg; a-i face tema / proiectul fără ca el/ea să ceară; a vorbi în numele colegului, fără acord.
4. Respectă ritmul personal
Unii colegi pot avea nevoie de mai multe pauze, de timp suplimentar pentru a formula răspunsuri sau de un interval mai lung pentru a procesa informația.
Sprijinul poate însemna:
• să acorzi timp;
• să nu presezi;
• să nu compari performanțele;
• să accepți că ritmul fiecăruia este diferit.
Prezența calmă și răbdătoare spune deseori mai mult decât orice soluție.
5. Respectă spațiul personal și limitele
Nu toți colegii își doresc să discute despre dizabilitatea lor sau despre dificultățile personale — și este în regulă. Semnele că cineva are nevoie de spațiu: răspunsuri scurte; evitarea detaliilor; schimbarea subiectului; tăcere.
Un răspuns potrivit poate fi: „Sunt aici dacă vrei să îmi spui vreodată mai multe. Fără presiune.”
6. Oferă ajutor practic, concret
Ajutorul mic poate avea impact mare.
Câteva exemple:
• trimiterea notițelor când lipsește la un curs;
• ajutor cu orientarea într-o clădire;
• explicarea unei sarcini confuze;
• informarea colegului despre schimbări de orar;
• partajarea resurselor de învățare.
7. Normalizarea diferențelor
Un colectiv sănătos este un colectiv în care nimeni nu este privit ca „altfel”.
Diversitatea funcțională este parte naturală a comunității universitare. Poți contribui la normalizare prin:
• atitudini calme și naturale;
• absența curiozității intruzive;
• reacții pozitive când colegul își exprimă o nevoie;
• încurajarea participării egale.
8. Observă, dar nu interpreta
Unele dificultăți sunt invizibile: anxietate, tulburări de concentrare, oboseală cronică, dizabilități de învățare, afecțiuni psihice. Dacă vezi că un coleg este retras, obosit, agitat sau tensionat, nu presupune că „nu vrea”, „nu îl interesează” sau „nu face efort”. Uneori, sprijinul constă în a nu judeca.
Viața de student poate fi copleșitoare.
Hai la noi pentru sprijin!
